Pământ de morminte,
Suna a case pustii,
Peste ele doar cuvinte,
Amintiri de vii.
Freamăt de ocol demonic
Ce ma smulge chiar din mine
Spirit încărcat mamonic
În ochii orbi fara de tine.
Cineva mi-a zis odată,
Mie doar, asa, în șoaptă :
"Ultimele care sunt
Ultimele flori ramase
Pe pământul asta crunt
Sunt acele flori frumoase,
Sunt florile de mucegai,
In rest nimica nu mai ai.".
Ochii ei priveau amarnic,
Dar eu zâmbit-am atunci falnic:
"Ce cuvinte minunate
Imi spun ale tale șoapte!".
"Minunate?", mi-a raspuns.
"Sigur! Ia privește sus
La cerul cel adânc senin,
Uite cât ninge de sublim!
Uite pe nori cât verde!
Uite cât har ce nu se pierde!
Fulgii sunt oare spini de gheata?
Sunt flori ce gadila mustață.
Mai sus în Cer sunt flori de care
Tu nici nu știi cum or fi oare,
De unde are, are Dumnezeu
Acele flori cunosc și eu.
Ce vezi aici, poieni, livezi
Se afla toate sus de crezi
Atâta doar, sunt ca și prima oara
Însă lipsite de a jos povara."
Asa i-am zis, crezând, atunci
Cu gândurile mele ca de prunci.
Acum privesc la mine în gol
Cu gândurile mele-n demisol.
Visat-am cu ochii larg deschiși
La acei bumbisori promiși
Din poarta luminata de gradina
A unui castel greu fără lumina.
Visat-am și ca sunt in perfect ou
Ca un făt orb și ghemuit în el,
In liniște totala de cavou,
Cu ochii orbi, fără nimic defel,
Plutind în negru cosmos singurica,
Atata liniște era și eu asa mica,
Asa cum sunt defapt și chiar nimic
Nu-mi trebuia, copil asa de mic
Eu cum eram, cu mana Sa deplina
Ma păzea cu iubire lina
Dumnezeu. Era frumos.
Dar m-am trezit angos.
Apoi Infern mai mult și infernale
Si calcule prin integrale, de ferestruci,
De vocea Lui printre năluci.
Acela ar fi fost un negru minunat,
Dar și alt negru, lugubru, mi s-a luat.
Fățărnicie efemere cărămizi,
Parca sunt stana de omizi,
Ramase din par de înger tuns
Ce fluturi nu au mai ajuns.
Atât sunt de tumultoase grele mari
Clădite din plase de țânțari
Atât au mai rămas infinitele coloane
Si temeliile arse cu uși și cu obloane.
Eu ma feresc de ele și ma smulg
Din ghearele lor ce doar cu ura mulg
Ca să se declădească și clădească
În cocine de porci ce vor sa pasca.
Eu ma feresc de ele și ascult pamantul
Cu ochii lipiți de prea pustiile deserturi
Imi țin atent deasupra-mi spada cuvântul,
Ca să ma apar de veninoasele inerturi,
De haite diavoli ce sug, rup si vidul
Pentru a-și face inutil dividul.
Ascult pământul și a lui țărână
O caut peste tot chiar și în ar fi,
O caut în fiecare a mea mana,
Imi arat mie puterea de-a iubi,
Ca de un nou big bang sfâșiată
Eu caut mâine, caut pentru prima data,
Pentru ca atât am, chiar ca amintire
A ce știam ca-mi aminteam cândva
Caut prin orișice adevăr orice iubire,
Acea persoana, eu, cât mai era.
Cu degete ce nu mai pot ca de meduza
Cu sange și din a mea buza,
Scocior pământul tare și uscat,
Crăpat de veacuri, reamanetat,
Făcut din toți doar 13 apoi 2,
Dar doi doar doua firmituri de boi
Ce trag la jug din vechiul noi,
Căci poate poate voi găsi o veste
Ca ceva ceva ceva din Noi mai este,
Ca pot iarăși privi spre creste
Ce încă spun de noi poveste.
Comments